ARTA ICOANEI PE STICLĂ ICONOGRAFE TRADITIONALĂ VÂNZARE / COMANDĂ
Artă religioasă tradiţională pictură naivă pe sticlă, icoane pictate de Raluca si Roxana Bogătean comenzi icoane pentru cadouri, colecţie, etc. indiferent de mărime.
Termen de execuţie 7-14 zile pentru lucrări mici / 14 - 30 zile pentru lucrări mari.
ICOANA PE STICLĂ MOŞTENIREA CULTURALĂ A ICONARILOR DE LA NICULA
Chiar dacă sunt controversate, de multe ori la limita kitchului, icoanele pe sticlă au o remarcabilă frumuseţe naivă, abundă în culori şi forme, coboară cerul pe pământ şi ridică pământul la cer, fereastra deschisă prin ele este fereastra caldă către sărbătorile religioase împodobite cu specificul românesc, sunt aproape de sufletul privitorului şi sunt imediat înţelese,căci îşi găsesc ecou în credinţa curată şi limpede de la ţară, unde religiozitatea nu este doar un cuvânt, ci un mod de viaţă. Icoana pe sticlă prezintă şi lumea satului tradiţionalromânesc, exprimă mentalitatea şi sensibilitatea ţăranului, folosind uneori un limbaj pictural simplu, cunoscut omului de rând. Prin intermediul şcolii de iconari de la mănăstirea Nicula apătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-şi originea în Boemia,Austria şi Sudul Germaniei, zone în care tradiţia manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară. Încontextul actual, se pune în mod firesc întrebarea ” De ce să învăţăm să pictăm icoane?”. Pentru că, sub aspect spiritual şi cultural, învăţăm să cultivăm dragostea pentru arta p opulară românească şi avem ocazia să privim arta sacră dintr-o perspectivăunică; totodată, ajungem să descoperim şi să cunoaştem bogăţia patrimoniului cultural local pe care apoi îl facem cunoscut lumii şi învăţăm tehnici de pictură noi, iar experienţapictării icoanelor poate contribui la formarea unor deprinderi morale; pentru că, uneori, prin unicitate (unicitatea tehnicii picturale), avem acces la universalitate, conform convingerii că „simplitatea este cea mai mare complexitate”.
IDENTITATE TRANSILVĂNEANĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
Icoana pe sticlă este, în Transilvania, prin excelenţă, o icoană ţărănească. “Icoana ţărănească e o categorie generică ce ascunde o multitudine de influenţe, expresii şi stiluri asimilate, trăite şi aşezate pe suprafaţa de lemn, sticlă, pânză sau piatră, în diferite zone şi diferite momente ale istoriei ţăranului (oare când începe istoriaţăranului?!…) cu un duh aparte, unic şi inconfundabil prin directitatea sa. Din punct de vedere etnografic, icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată pe dosul sticlei, este ocategorie a artei populare, un “gen al artei populare practicat aproape exclusiv în Transilvania şi care trebuie pus în legătură cu unele influenţe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria-Austria-Boemia, în cursul sec. XVII şi XVIII, precum şi cu meşteşugul ceramicii, dar şi al sticlei, adus de habani, o sectă religioasă originară din Boemia, venită şi stabilită în Transilvania, în părţile Albei mai ales, cam în aceeaşi epocă”. Din punct de vedere tematic, icoana pe sticlă asociază uneori reprezentărilor religioase elemente laice legate de viaţa şi preocupările ţărăneşti, precum şi unele inspirate din folclorul local. De asemenea, elementele orientale şi occidentale se împletesc într -o sinteză originală. Icoana pe sticlă trebuie lecturată în spaţiul pentru care a fost ea concepută iniţial, acesta fiind atât casa tradiţională, cât şi biserica din sat.Icoana pe sticlă. O tradiţieeuropeană. Picturile pe sticlă au ocupat un loc de onoare în casele ţăranilor care le considerau intermediari între viaţa pământească şi cea eternă din rai. Picturile pe sticlă înşirate în cameră erau pentru ţăranul analfabet o importantă Carte Sfântă. La loc de cinste erau icoana Maicii Domnului cu Pruncul, cea a Mântuitorului: Pantocrator sau cu viţa, Sfânta Treime, sfinţi protectori precum Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei, Sfântul Gheorghe-al pământului, Sfântul Ilie-al recoltei, Sfântul Dumitru-al păstoritului, SfântulHaralambie, apărător de boalăş.a.; deci aceste icoane nu pot avea o existenţă autonomă în afara contextului lor. Şi fie că este vorba despre ţărani din Transilvania sau despre ţăranidin Europa Centrală, din secolul XVIII şi până în primajumătate a sec. XX, icoanele acesteape sticlă au avut un rol bine definit. În acest sens, Stanisław Witkiewicz face o descriere detaliată a casei ţărăneşti din Munţii Tatra, referindu-se mai întâi la pictură: „Un perete întreg”, scria el, „este acoperit cu picturi pe sticlă, îngrozitoare, dar originale, în contrast, datorită caracterului întunecat şi nesofisticat, cu litografiile germane bătătoare la ochi şi deproastă calitate, aşezate lângă ele.” În pictura pe sticlă se foloseau culori pregătite manual,de obicei cu pigmenţi şi ulei de in. Înainte de începerea picturii, sticla era curăţată cu atenţie de orice pete de grăsime. Această tehnică asigura o rezistenţă considerabilă şi împiedica exfolierea stratului pictural. Sticla folosită la pictură avea o suprafaţă dură, unduitoare şi plină de balonaşe de aer, căci trebuie avut în minte că materialul pictorilor era reprezentat de sticla nefolosită, din cauza faptului că era defectuoasă. Defectele sticlei măreau valoarea picturii, deşi fără intenţie. Acestea reflectau lumina într-un mod neregulat,ceea ce producea efecte speciale. Diferit faţă de icoanele din Europa Centrală, în Transilvania s-au folosit mai ales la Nicula şi culori tip tempera obţinute din pigmenţi naturali. Esenţială este şi utilizarea foiţei de aur sau aurii, respective argintii. Originea şi sursele de inspiraţie ale icoanei pe sticlă din Transilvania. Primele icoane pe sticlă autohtone, cele de la Nicula, impresionează nu numai prin conţinutul lor, ci şi prin calităţile formale şi cromatice intrinseci. Particularităţile tranşante ale acestor icoane se exprimă prin stângăcia, simplitatea şi primitivismul desenului, printr-o compoziţie sintetică, printr –un chenar de factură populară alcătuit din spirale sau cârlige, care se întretaie din loc în loc, dar mai cu seamă prin intensitatea cromatică şi sinceritatea sentimentului. Cu toate că sunt juxtapuse culori uneori violente, efectul acestora pare surprinzător şi agreabil. Culorile tari, încărcate cu contraste puternice încântă privirea”. La Nicula s-au întâlnit Orientul şi Occidentul; în acest loc devenit simbol s-a născut icoana pe sticlă din Transilvania; au trecut mai bine de două secole şi povestea ei încă mai fascinează. Aceste icoane reflectăun mod de gândire specific ţăranului român transilvănean,trăitor într-un spaţiu intercultural. Ele sunt şi o expresie a interferenţei gândirii religioase răsăritene cu iconografia popularăapuseană. De aici, treptat, drumul spre sud al icoanei ardelene întâlneşte mistica răsăriteană, dogmatica şi erminia sa. În acest sens, fragilul material al sticlei este adoptat pentru realizări iconografice de mare amploare, precum Judecata de Apoi sau compoziţiile cu prăznicare. Sursele de inspiraţie ale icoanelor pe sticlă transilvănene, chiar pe parcursul dezvoltării acestei arte în Transilvania şi în diferite centre din Transilvania, provin atât dinaria central-europeană (ipoteză emisă de mai mulţi cercetători), cât şi din zona culturiiiconografice răsăritene, spre exemplu chiar de la Muntele Athos, esenţial reper teologic ortodox. În ce priveşte originea icoanei pe sticlă la Nicula, în context, se poate vorbi, mai ales,despre o origine simbolică a iconografiei populare transilvănene: icoana minunată a Maicii Domnului de la Nicula. Această icoană, realizare a preotului pictor Luca din Iclod înanul 1681 şi donată bisericii române din sat de către Ioan Cupşa, a lăcrimat în anul 1699, evenimentul generând tradiţia marilor peleinaje anuale de „Sântămărie”. Privitor la originea tehnică a icoanelor pe sticlă de la Nicula, Ion Apostol Popescu afirmă că niculenii au luat contact cu arta picturii pe sticlă, aşa cum se practica ea în unele zone din Europa Centrală, acasă la ei (cu ocazia pelerinajelor la mănăstire) şi că existenţa picturii pe sticlă la unele popoare apusene va fi constituit un stimulent în apariţia şi dezvoltarea acestei arte la Nicula, dar numai atât. Cornel Irimie şi Marcela Focşa pun în legătură originea icoanei pe sticlă româneşti cu ţări precum Boemia şi Austria. Soţii Juliana şi Dumitru Dancu avansează în demonstrarea acestei ipoteze, susţinând că tehnica acesteia Nicoloae Sabău, Biserici de lemn din Podişul Transilvano-Someşan, în “Monumente istorice şi deartă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului”, Editată de ArhiepiscopiaOrtodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1982, p.199. 8 Icoanele pe sticlă transilvănene ale căror modele tematice sunt în mod evident de provenienţă apuseană (catolică) ar fi: Ioan Botezătorul şi Iisus copii (sau Ioan cu mielul şi Iisus cu globul), Inima lui Iisus şi Inima Mariei, Încoronarea Fecioarei, Răstignirea lui Iisus în care apare profilată Sfânta Treime dar şi Iisus răstignit (fără Sf. Maria şi Ioan la picioarele crucii), Sfânta Treime (în varianta Tatăl, Fiul şi Porumbelul Sf. Duh), Învierea lui Iisus ieşind din mormânt, Maica Domnului tip Maria Zell, unele variante ale Bunei Vestiri, unele variante ale Sf. Gheorghe sau Prohodului, o variantă barocă a Arhanghelului Mihail; şi nu în ultimul rând o oarecare influenţă asupra reprezentărilor: Iisus cu viţa de vie (pornind dela tema “Teascul mistic”) şi mai mult o predispoziţie estetică pentru tema Maica Domnului Îndurerată ş.a. Aceste modele au pătruns în Transilvania prin intermediul icoanelor central europene, litografiilor catolice şi datorită de asemenea unor xilogravuri autohtone de Hăjdate-luate ca model pentru icoane pe sticlă. Reprezentări mai complexe, specifice icoanei pe sticlă, sunt teme precum Maica Domnului cu Proorocii, Maica Domnului cu Apostolii, sau icoane cu scene în miniatură, precum Sf. Nicolae Arhiereu (înconjurat de 12 scene din viaţa sa), Sf. Gheorghe (înconjurat de 14 scene din viaţa şimartiriul său) ş.a.; dar şi prăznicare cu scene din viaţa lui Iisus şi sfinţi (prăznicare simple şi“prăznicare duble”) sau cu Patimile lui Iisus. Acest tip de icoane pot avea ca surse de inspiraţie, în cazul Maicii Domnului cu Proorocii, respectiv cu Apostolii, icoane împărăteştiortodoxe din bisericile transilvănene, icoane pe lemn de mari dimensiuni şi frecvente înzonă. Pentru icoanele cu Sfântul Nicolae Arhiereu (foarte popular în Transilvania) sauSfântul Gheorghe , pot sta la origine atât modele locale dar mai ales icoane de tradiţie bizantină aduse din Ţara Românească; de asemenea sunt posibile analogiile compoziţionale. În cazul prăznicarelor cu scene din viaţa lui Hristos, fără a elimina creativitatea personală, sursele de inspiraţie ar putea fi şi icoane de tradiţie bizantină, şi picture bisericilor ortodoxe şi, nu în ultimul rând, altarele poliptice transilvănene. În esenţă, pictura pe sticlă din Transilvania îşi are începuturile în decursul sec. XVIII şi, cu deosebirile specifice, „aparţine fenomenului respectiv central-european”. Dar, din punct de vedere tehnic (şi artistic), în vreme ce în Europa Centrală creaţia este industrială, în Transilvania este o creaţie mai ales individuală, cu specific naţional şi în care totuşi un loc important îl ocupă iconografia ortodoxă de tradiţie bizantină. O altă distincţie care se impune este că, în vreme ce în Europa central ă pictura pe sticlă (de fapt „pe dosul sticlei– hinterglasmalerei) are atât subiecte religioase cât şi laice, în Transilvania este (aproape exclusiv) religioasă. Cât priveşte influenţa tradiţiei bizantine şi post-bizantine, aceasta s-a manifestat dinspre icoana rusă prin Moldova, dinspre Muntele Athos şi important, dinspre iconografia de tradiţiebizantină a Ţării Româneşti. Un exemplu este acela al Judecăţii de Apoi realizată decătre Matei Ţimforea după o xilogravură atonită. De asemenea, Dancu exemplifică şixilogravuri de Hăjdate care au stat la baza unor icoane pe sticlă atât de Nicula cât şi aparţinând unor alte centre de pictură pe sticlă ale Transilvaniei.
În concluzie, se poate spune despre icoanele pe sticlă că sunt o mărturie de teologie populară. Ele şi-au îndeplinit misiunea pentru care au fost create: aceea de a-l aduce pe Dumnezeu şi sfinţii săi, în special în casele celor săraci, cărora le erau mai ales destinate; şi acesta reprezintă, dincolo de caracterul estetic, sociologic, istoric sau de altă natură, cel mai important lucru.
